http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/nicolae-comanescu-picteaza-cu-praf-607268.htm
Saturday, March 24, 2012
Opening Zorzini Gallery : VICE Magazine
http://www.vice.com/ro/read/madonna-si-aguilera-zorzini-gallery
Saturday, March 17, 2012
Saturday, March 10, 2012
Friday, March 9, 2012
Opening Zorzini Gallery
Nicolae Comănescu opens Zorzini gallery - DNA : Dust Narrative Analysis
On the 15th of March 2012, Nicolae Comănescu, one of Romania’s most established artists, will be opening a new art space dedicated to contemporary art, that appeared at the initiative of the art critic and curator Adina Zorzini, PR specialist Roxana Gamarţ and jewelry designer Andreea Mogoşanu: Zorzini Gallery, located on 31 Thomas Masaryk street, in the old architectural center of Bucharest, the capital city of the country.
Zorzini gallery focuses on introducing recent and contemporary art from Romania into the international art circuit and also on displaying international initiatives to the local art scene, proudly representing both established and emerging artists like: Nicolae Comănescu, Andrei Gamarţ, Oana Lohan, Floriama Cândea, and others that correspond to the gallery’s aesthetic agenda, which includes graphic, painting, installation and mixed media.
In this solo show especially conceived for the opening of Zorzini gallery, DNA : Dust Narrative Analysis project, Nicolae Comănescu presents the most recent and also the last works belonging to his famous Dust and Powder period, which is characterized by working with unconventional materials like different types of dust, ashes and powders, including common home dust and cigarette or wood ashes, pulped leaves and pounded soil, powders obtain from brick, clay or mustard, etc, all manually processed by the artist in his studio.
Aside the pigments obtained from these natural materials, the works feature few well delimited areas of powerful acrylic hues and tones, extracted from the artist’s experience within Rostopasca group; active between 1997 and 2001, Rostopasca group had a modifying significance with regard to the contemporary Romanian art history.
The DNA : Dust Narrative Analysis show features 11 new paintings that grow and extend into a scene painting covering all of the gallery’s walls, leading to a transgression of realities, both of a concrete space and of a specific time, and giving the project a final theatrical dimension. Thus, the first transgression resides in the trespassing of the frameworks and flooding of the exhibiting space with painted representations that continue the canvases narration, while the second one consists in switching from a long lasting image to an ephemeral representation, respectively from the canvases to the paintings of the walls, which will disappear at the end of the show.
The theme Nicolae Comănescu’s project concentrates on is the postindustrial landscape that the communist regime left behind in Romania as legacy of its constructive schizophrenia: the mutant architectures graft on natural terrains, the megalomaniac structures inside cities boundaries, the derailed ruins of a compulsive urbanizing impulse all over the country and abandoned after the Revolution of ‘89, all gather in the DNA : Dust Narrative Analysis story and produce a hallucinating panorama of the Romania’s recent architectural history.
Adina Zorzini
Deschidere Zorzini Gallery
Nicolae Comănescu deschide Zorzini gallery - DNA : Dust Narrative Analysis
În data de 15 martie a.c., se deschide în Bucureşti Zorzini Gallery, un nou spaţiu dedicat artei recente şi contemporane: situată pe Str. Thomas Masaryk la nr. 31, galeria Zorzini se înscrie în categoria galeriilor comerciale şi este condusă în parteneriat de Adina Zorzini (director artistic şi programe culturale), Roxana Gamarţ (director PR şi comunicare) şi Andreea Mogoşanu (director administrativ şi marketing).
Zorzini Gallery se axează în primul rând pe introducerea şi promovarea artiştilor din România în circuitul artei internaţionale, dar este preocupată secundar şi de prezentarea punctuală a unor artişti internaţionali în contextul artei româneşti, iar din portofoliul acesteia fac parte momentan, fie în regim de exclusivitate fie de co-reprezentare, artiştii: Nicolae Comănescu, Andrei Gamarţ, Oana Lohan şi Floriama Cândea.
În proiectul DNA : Dust Narrative Analysis, Nicolae Comănescu prezintă cele mai recente lucrări din perioada Praf şi Pulberi, totodată şi ultimele din această serie caracterizată prin materialele de lucru neconvenţionale utilizate în pictură, care au inclus de-a lungul ultimilor cinci ani o varietate de prafuri şi pulberi obţinute manual de către artist din cenuşă de ţigări sau lemne, muştar, caramidă şi lut, pământ, noroi sau pulberi vegetale de diferite provenienţe, etc.
Din perspectiva formală, pe lângă trăsăturile caracteristice perioadei Praf şi Pulberi, lucrările prezentate în deschiderea galeriei Zorzini conţin şi trăsături stilistice şi cromatice specifice perioadei Rostopasca, grupare artistică activă între anii 1997 şi 2001, din care Nicolae Comănescu a facut parte ca membru fondator; proiectul DNA : Dust Narrative Analysis se situează astfel la limita dintre realismul prafului şi a pulberilor şi expresionismul rostopasc.
Cele 11 lucrări concepute pentru deschiderea galeriei Zorzini vor fi integrate unei scenografii murale care va acoperi toate suprafeţele de expunere, ca o dublă transgresie a unei realităţi specifice şi a unui timp concret şi, care dau întregului proiect o dimensiune teatrală, de baroc contemporan; astfel, prima transgresie rezidă în încălcarea cadrului pânzei pictate şi continuarea reprezentării pe zidurile galeriei, în timp ce a doua constă în trecerea de la o imagine de sine stătătoare la un timp pasager al reprezentării, respectiv de la imaginile de lungă durată ale pânzelor la pictura pereţilor care va dispărea odată cu încheierea expoziţiei.
Tema aleasă de Nicolae Comănescu pentru acest solo show este peisajul post industrial pe care comunismul l-a lasat în urmă pe întreg teritoriul României, ca o moştenire lugubră a impulsului schizofrenic de a construi, a maniei compulsive de urbanizare: arhitecturile mutante grefate pe terenuri naturale, structurile megalomanice din interiorul oraşelor precum Bucureştiul, ruinele bizare şi deteriorate ale elanului constructivist abandonat după ’89, se regăsesc toate în DNA : Dust Narrative Analysis şi toate produc o naraţiune halucinantă a panoramei arhitectonice din istoria recentă a României.
Adina Zorzini
Thursday, March 1, 2012
Saturday, February 4, 2012
Also about Zorzini gallery : Observatorul Cultural
http://www.observatorcultural.ro/ARTE-VIZUALE.-Galeria-de-arta-contemporana-romaneasca-spatiu-vocational*articleID_26475-articles_details.html
Saturday, January 7, 2012
The Counter Realist : Jurnalul National
http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/solo-show-ca-o-contra-realitate-la-stirbei-600542.htm
Saturday, December 24, 2011
The Counter Realist : Senso TV
http://www.sensotv.ro/arte/Clipa-de-arta-2928/the-counter-realist-de-andrei-gamart#/0
THE COUNTER REALIST
In the The Counter Realist solo show project, Andrei Gamarţ presents his inner perspectives as an inverted reality, his inner thoughts as a collateral universe and his inner dreams as a never ending story about life and art: the images of this presentation are the storyboard of the unconscious mind of Andrei Gamarţ and display his counter realities in a bizarre and twilighted atmosphere, describing internal structures and states more than facts, alternative realities from beyond the realm of concrete, modifying personal experiences both from the past and from a self predicted future.
The surrealistic appearance of the graphical works and paintings of Andrei Gamarţ is further sustained by the interactive scenography installation that the artist conceived especially for Ştirbei Palace national monument, by which he forces the viewers to literally step into his onirical vision: thus, the big black plastic sheet covering the ground and indicating routes to be followed in the exhibiting space doubles the magical realism dimension of the whole project.
The body of works on display, their unusual alembicated epics and long lyrical titles and, also, the setup manner and location chosen by Prospekt gallery for this emerging artist’s presentation (a 19th century old Romanian Palace), all link Andrei Gamarţ to the notion of counter reality, as this solo show constitutes a counter point or a counter position to the mainstream vogue in Romanian contemporary art which is that of either realistic observation or conceptual production wrapped in white cubes or post industrial locations.
Beyond the major theme of altered realities but in close relation to exploring the self, The Counter Realist project also presents the results of art as a method throughout which Andrei Gamarţ is searching for his identity inside human existence and in the end for a personal state of illumination: from this point of view, the exhibition represents the diary of a counter realist, a synopsis of crucial events that define and point towards the meaning of life of Andrei Gamarţ.
Adina Zorzini
Friday, October 7, 2011
Ich habe Angst ! : articol apărut în revista Poesis International nr.6
Ich habe Angst!
Adina Zorzini
Până în data de 30 seprembrie a.c., Nicolae Comănescu prezintă la MNAC o expoziţie ca un cartier capcană, din care scapă cine poate: Berceni este numele ei, poftiţi vă rog, intraţi pe aici, atenţie la exponate: http://www.norc.ro/comanescu/finalcoma.swf
În această prezentare, Nicolae Comănescu efectuează o cartografiere afectivă a cartierului bucureştean Berceni, prin care branduieşte spaţiul din perspectiva registrului vizual: un gest similar a efectuat şi Claudiu Komartin în literatura contemporană, prin publicarea volumului de poezie “Un anotimp în Berceni”, in 2009.
“Cartierul Berceni se află în sectorul 4 din capitală şi este delimitat în nord-est de Şoseaua Olteniţei şi Calea Văcăreşti, în sud de străzile Ion Iricescu, Turnu Măgurele şi Luică, iar în vest de Şoseaua Giurgiului. În prezent, cartierul se întinde pe o suprafaţă de 570 de hectare, găzduind un număr de 120.000 locuitori stabili. Încă din faza iniţială, cartierul a fost utilat cu toate dotările urbanistice şi edilitare necesare (reţele de apă, canalizare, gaze, telefonie, internet şi termoficare).”
Comănescu de 3 ori:
Expoziţia este împărţită în trei grupaje care corespund stilistic, tematic şi cromatic celor trei perioade traversate până acum de Nicolae Comănescu în existenţa sa artistică: perioada experimentală Rostopasca, prezentă la MNAC prin lucrările realizate împreuna cu Dumitru Gorzo, Alina Buga, Alina Penţac, Angela Bontaş, Florin Tudor şi Mona Vătămanu din 1997 până în 2001; perioada fauvă şi contorsionistă, a stridenţelor cromatice şi a perspectivelor răsturnate / inversate, o perioadă de definitivat artistic pentru Nicolae Comănescu, care cuprinde intervalul dintre 2001 şi 2007; iar în final, the last but not least, perioada praf şi pulberi, cea în care monocromia, realismul şi materialele neconvenţionale au luat locul debordanţei, polimorfismului şi acrilicelor, şi în care Nicolae Comănescu continuă să evolueze din 2007 până în prezent.
Lucrările din perioada rostopască (cea în care căutarile şi convingerile lui Nicolae Comănescu convergeau cu preocupările celorlalţi membrii ai grupării) prezintă o perspectivă pamfletardă şi o versiune elucubrantă a realităţii de la mijlocul şi sfârşitul anilor ’90, un mixaj decadent de observaţii pertinente şi batjocoritoare adresate perioadei de tranziţie, structurilor artistice instituţionale şi artei oficiale: de altfel, Rostopasca a fost probabil singura “campanie” de conştientizare şi responsabilizare viziuală a publicului la momentul respectiv. În plus, Rostopasca a fost şi unica mişcare de guerillă programatică în apărarea picturii contemporane, în sensul de artă recentă, în condiţiile în care noile trenduri însemnau noile media: într-un moment în care toţi artiştii tineri mizau pe fotografie, video sau instalaţie multimedia, Rostopasca a optat în semn de manifest pentru Non Stop Painting.
Urmează picturile anilor 2000, care îl prezintă pe Ncolae Comănescu evoluând individual, la limita perspectivelor (de la cele figurate la cele proprii), într-un continuu execiţiu de atletism interior şi postmodernism afişat, într-un salt perpetuu de la paralela realităţii înconjurătoare la aceea de sine, într-o cursă contracronometru dinspre afară şi ceilalţi înspre înăuntrul vieţii sale artistice şi personale. Cromatica halucinogenă şi unghiurile de vedere deviante, figurile anonime, elucubrante şi titlurile ca nişte antigene, toate reprezintă răspunsurile imune ale lui Nicolae Comănescu la lipsa de repere şi anticorpi a situaţiei artistului contemporan în România, într-o formulare, totuşi, nemanifestă, mai degrabă inerentă interpretării sau dedusă tacit. În acelaşi timp, aceasta este şi perioada în care Nicolae Comănescu se califică tematic şi rămâne definitiv în zona picturii urbane, aka artei citadine.
În sfârşit, ultima parte a expoziţiei de la MNAC este dedicată picturilor realizate cu materiale neconvenţionale, cu prafuri şi pulberi obţinute din muştar, făină, cenuşă şi noroi, scrum şi pământ, etc. Perioada gri-colorată se referă, bineînţeles, la contextul Bucureştiului cu arhitectura cartierelor lui comuniste, la gunoiul şi mizeria fizică şi sufletească a populaţiei conlocuitoare, la dârele prăfuite ale existenţei cotidiene într-un cartier dintr-un oraş mare şi prăbuşit, în care comuniştii au venit, comuniştii au plecat, dar cine a rămas, comuniştii sau noi?
Grupajul acesta compus din cele mai recente lucrări conţine un statement nou, ca un avertisment: Ich habe angst!
Munci şi zile:
Unii dintre criticii redutabili (Erwin Kessler), precum şi unele dintre femeile de serviciu (Adelina Cacio) au reclamat personala lui Nicolae Comănescu de la MNAC drept fiind prea timpurie sau ţipătoare, inadecvată în termeni de conţinut ori formă, sau pur şi simplu nejustificată ca artă. Dar care ar fi fost momentul oportun sau vârsta potrivită pentru un artist care vrea să-şi prezinte “opera” într-o formulă monografică? (E.K.) Şi de când a început curba cromatică să dea valoarea sau lipsa acesteia într-o expoziţie de pictură? (A.C.) Sau de ce dorinţa sau chiar faptul de a-şi “însuşi preceptul reinventării” au devenit o problemă de calitate în arta cuiva, a oricui?(E.K.) Şi care sunt şi până unde se întind subiectele “demne” de a fi artificate, dacă preocupările recurente (denominate trivialităţi cotidiene), nu mai reprezintă un pretext suficient de plauzibil pentru a face artă? (A.C.)
Nu ar trebui oare ca treaba criticilor de artă să fie aceea de a interpreta lucrurile la care se uită fie argumentând incontestabil ceea ce pretind, fie asumându-şi propriul gust drept criteriu unic de lectură? Iar aceea a femeilor de serviciu să măture culoarele în loc să mănânce broken English sunflower seeds, iar apoi să scuipe pizmaşe în atelierele în care nu vor călca niciodată înafara uniformelor de lucru şi a orelor de program?
Nicolae Comănescu şi-a făcut treaba: a pictat, încă pictează, va picta. Faptul că e pictor în Berceni sau în Pictoria nu-l descalifică în faţa istoriei artei, ar fi putut la fel de bine să fie pictor de Jibou sau Oklahoma, la Cluj sau în New Orleans. Acum este rândul celorlalţi să-şi parceleze atribuţiile pe ogorul artei contemporane…mai clar.
“Ulterior însă, şi-a impus evocarea explicită, mură-n gură a locului, Berceni, pentru a se poziţiona, pentru a capitaliza pe-o temă, pe-un brand, ca orice producător respectabil de escapism tipic artistic” spune Erwin Kessler în numărul din august al Revistei 22. Dar Erwin Kessler nu capitalizează pe teritoriul criticii de artă româneşti contemporane cu fiecare articol publicat, nu se branduieşte el cu fiecare expoziţie curatoriată? Numai că asta nu se cheamă branduire şi capitalizare, se cheamă chemare, calificare şi muncă, iar locul de muncă se cheamă dintr-o întâmplare sau dintr-o incapacitate de a capitaliza financiar, Berceni. Probabil că Nicolae Comănescu ar fi putut la fel de bine “brandui şi capitaliza” Pipera Tunari sau Piaţa Progresu, dacă altul ar fi fost locul existenţei sale: faptul că este un artist care picteaza ce vede înseamnă pur şi simplu că este un artist de observaţie, realist, iar faptul că nu este onirist, conceptualist, suprarealist sau activist nu este un reproş viabil, reproşabil; dacă Nicolae Comănescu nu a mai pictat alte locuri în ultima vreme, înseamnă că nu a mai avut de mult o vacanţă. Iar noi ştim că nu a mai avut timp de vacanţă pentru că a fost ocupat cu lucrul la atelier, că atelierul lui se află în acelaşi cartier în care locuieşte împreună cu familia, în Berceni, ştim că soţia lui a născut de curând iar Nicolae Comănescu are acum doi copii, dintre care unul mai mic şi unul mai mare… Dar ce relevanţă au toate acestea d.p.d.v. artistic: este Nicolae Comănescu condamnabil pentru faptul că e un artist autobiografic, sau duce lucrul acesta cumva la scăderea valorii produsului artistic în sine? Dacă locuieşte în Berceni poate că îi vine dificil uneori, alteori imposibil (tocmai pentru că nu este un onirist, un conceptualist, un suprarealist sau un activist), să vada altceva atunci când se uită pe geam decât praful, cenuşa şi noroiul, deşi au mai existat şi zile în care lumea îi părea mai intens colorată, ca în perioada fauvistă: dar trebuie oare ca aceia care-i comentează lucrările să-i comenteze în egală măsură şi viaţa?
“Of course, all this is topped by the use of an irritating abundance of colour, as he shamelessly saturates everything in highlight tones, disregarding any kind of attempt to please the viewer’s eye.” Iată un exemplu clasic de varză a la Cluj, din caietul de reţete studenţeşti al Adelinei Cacio: prostie crasă fiartă în sucul ignoranţei, la care se adaugă multă invidie amestecată cu un praf de stropşală bine omogenizată, toate la pachet. Adică Nicolae Comănescu nu se straduieşte să placă la public, ba mai mult, are îndrăzneala şi nerusinarea să picteze în culori! Incredibil, ce să mai, neobrazare pe faţă: ceva mai josnic ar fi de neimaginat. Poate numai un atac la persoană ca afirmaţiile din polologhia frazată-n româneşte, dar scrisă-n englezeşte a sus numitei l-ar mai putea ruşina pe Comănescu de să-i bage minţile-n cap şi nonculorile definitiv în paletă. Or should I say, go Cacio go, you show him right?!
Subscribe to:
Posts (Atom)
